De cealalta parte a catedrei

Niciodata nu este prea tarziu sa iti descoperi valente! Articolul de fata contureaza experienta mea proaspata avuta de cealalta parte a catedrei, la cursurile de agent imobiliar sustinute de ABI.

de Iulian Niculae la categoria Dezvoltare profesională

Publicat la 02.12.2010 | 400 vizualizări | 0 comentarii

Sunt sigur ca multi dintre voi ati cochetat, macar odata, cu gandul ca puteti fi profesor. Inchideti ochii de adult si deschideti mintea de adolescent. In fata ta se afla acel profesor ce, la un moment dat, te-a impresionat sau ti-a fost mentor. Ai vrut sa fii ca el, sa fii in locul lui, macar o ora.
Cred ca ceva din acele trecute senzatii au ramas impregnate in subconstientul meu si au fost reactivate la invitatia ABI de a sustine cursuri la prima scoala de brokeri imobiliari atestata oficial si deschisa de o asociatie imobiliara. Am acceptat iar, deodata, am ajuns de cealalta parte a catedrei.
Emotiile au aparut insa inainte de prima intalnire a lectorilor. M-a bucurat mult calitatea si prestigiul acestora, pe de alta parte am simtit un gol in stomac. Trebuia sa ma ridic la nivelul asteptarilor cursantilor, la nivelul colegilor de catedra.
Am pregatit cursuri imobiliare legate de Evaluarea imobiliara, Cadastru si 4 ore de notiuni de Comunicare si Negociere in intermedierea imobiliara. Conceperea materialelor de curs mi-a amintit de sesiunile din facultate, de frenezia ultimelor zile pana in examen. Ehe, ce vremuri…Tin sa-i multumesc asistentei mele Corina, pentru sprijinul acordat Comunicarii si intocmirii slide-urilor.
Timpul a trecut si, parca brusc, m-am aflat cu 20 minute inainte de ora 14.00, ora la care suna clopotelul carierei mele profesorale. A fost o duminica extraordinar de frumoasa, asa ca m-am decis sa ma bucur de soare, luand loc pe o bancuta, vis a vis de sediul ABI, in curtea bisericii din zona Delea Noua. Gandul ca am de predat pana la 8 seara nu imi dadea pace, asa ca am incropit inca un slide mititel, cu 5 din secretele mele, Calea catre un bun profesionist. Le anunt inainte sa incep, poate ca nu vor pleca din sala, lasand aceasta mica prajitura negustata. Aveam speranta ca mica mea stratagema va tine cursantul in sala.
Tracul a disparut atunci cand am vazut sala plina. Am incadrat bine cursurile, pauzele au venit firesc.
Sala a interactionat cu mine. Se simte nevoia de informatie si pregatire in domeniu. Intunericul s-a furisat parca mai repede. Nimeni nu a plecat inainte de cele 5 secrete. La un moment dat o fata din sala a cerut inca un secret. Bonus. De ce nu al saptelea? Parca nu ne induram sa plecam de acolo. Cand am inchis cursul 29 de perechi de maini au declansat un ropot de aplauze. Am suras. Era rasplata mea.
Instinctiv m-am uitat la ceas. Era ora 20.26 Profesorul meu favorit din liceu imi zambea multumit. Reusisem.

Articol prezent pe www.iulianniculae.ro