Oraşe şi Ambiţii (partea III)

Editorial în trei părţi despre ambiţiile marilor oraşe şi tipul de oameni pe care acestea îl atrag. New York spune: trebuie să câştigi mai mulţi bani. Boston spune: trebuie să fii mai intelectual. Cât de mult contează mesajul pe care-l transmite un oraş? Suficient să-ţi afecteze decizia despre unde locuieşti? Indiferent de cât de tenace eşti, e greu să nu fii influenţat de oamenii din jurul tău.

Traducere după Paul Graham - Cities and Ambitions
http://www.paulgraham.com/cities.html

de Stefan Negritoiu la categoria Editorial

Publicat la 15.08.2010 | 389 vizualizări | 0 comentarii

Pâna acum lista completă de mesaje pe care eu le-am recepţionat este: bogaţie, stil, hipness, atracţie fizică, faimă, putere politică, putere economică, inteligenţă, clasă socială şi viaţă de calitate.

Prima mea reacţie faţă de această listă e o senzaţie de rău.  Ambiţia mi s-a părut intotdeauna un lucru bun, dar realizez acum că este pentru că am interpretat ambiţia ca referindu-se la acele lucruri de care-mi pasă mie.  Când inşiruieşti toate ambiţiile pe care oamenii ambiţioşi le au, nu prea arată bine.

Dacă mă uit cu atenţie văd câteva lucruri care sunt suprinzătoare în context istoric.  De exemplu, atracţia fizică n-ar fi avut cum să fie pe lista acum 100 de ani (deşi poate că a fost pe listă acum 2400 de ani).  A fost dintotdeauna importantă la femei, dar de la sfarşitul secolului XX pare că a început să conteze şi pentru bărbaţi.  Nu-mi dau seama de ce – poate ceva legat de creşterea puterii femeilor, influenţa crescândă a actorilor ca modele,  combinat cu faptul ca multă lume lucrează acum în birouri: nu te poţi da mare purtând haine mai elegante decât ai putea să porţi într-o fabrică, aşa că te lauzi cu corpul.

"Hipness" este iaraşi un lucru care nu ar fi fost pe listă acum 100 de ani.  Sau poate ca da?  Hipness inseamnă să ştii care-i treaba la momentul prezent.  Poate că pur şi simplu a înlocuit acea clasă socială care era “au fait.” Asta ar explica de ce hipness pare admirată în special în Londra: este versiunea 2.0 a tradiţionalei admiraţii englezeşti codificată într-un fel în care numai cei din gaşcă înţeleg.

Puterea economică ar fi fost pe listă şi acum 100 de ani, dar semnificaţia ei se schimbă.  Obişnuia să însemne control vast asupra resurselor umane si materiale.  Dar din ce în ce mai mult înseamnă abilitatea de a controla direcţia în care se îndreaptă tehnologia, iar unii din oamenii care sunt în această poziţie nu sunt bogaţi – liderii unor proiecte software open source spre exemplu.  “Căpitanii de Industrie” din vremurile trecute deţineau laboratoare şi armate întregi de oameni deştepţi care se procupau cu descoperirea noilor tehnologii.  Generaţia nouă sunt ei acei oameni deştepţi.

Pe măsură ce aceasă nouă forţă creşte, alta începe să dispară: clasa socială.  Cred că cele două schimbări sunt legate.  Puterea economică, bogaţia şi clasa socială nu sunt decât denumiri diferite pentru acelaşi lucru în diverse stadii ale evoluţiei: puterea economică devine bogaţie, iar bogaţia clasă socială.  Deci admiraţia nu face decât să-şi schimbe focarul din ce în ce mai aproape de sursă.

Să conchidem atunci că oricine care vrea să realizeze lucruri măreţe trebuie să traiescă într-un mare oraş?  Nu; toate oraşele mari sunt sursa de inspiraţie pentru mari ambiţii, dar nu sunt singurele locuri care constituie surse de inspiraţie.  Pentru unele realizări nu ai nevoie decât de o mână de colegi talentaţi.

Oraşele oferă o audienţă şi o sursă de colaboratori/colegi.  Acestea nu sunt aşa de critice pentru domenii de cercetare, unde singura audienţă care contează sunt colaboratorii, iar abilitatea de evaluare a unui individ este suficient de clară că poate fi încredinţată unui departament de resurse umane sau unei comisii de admitere.  Într-un domeniu gen matematică sau fizică tot ce-ţi trebuie e un departament de colaboratori capabili.  Poate să fie localizat oriunde – în Los Alamos, New Mexico, de exemplu (n.trad. acolo se găseşte cel mai mare laborator de stat pt. cercetare din lume).

Un mediu mai larg contează în domenii precum arte sau litere sau tehnologie.  Aici, cei mai buni practicanţi nu sunt adunaţi eficient de către câteva facultăţi sau laboratoare de cercetare de top – parţial pentru ca este mai greu să evaluezi cine e talentat şi cine nu, şi parţial pentru că populaţia plăteşte pentru aceste lucruri şi nu e nevoie să depinzi de un sistem de învăţământ sau cercetare ca să le finanţezi.  Când vine vorba de aceste domenii mai haotice este important să fii într-un oraş bun: ai nevoie de încurajarea oferită de faptul că oamenilor din jurul tău le pasă de munca pe care o faci, şi cum trebuie să-ţi găseşti colegi, ai nevoie de sursa de capacitate mare pe care o oferă un oraş mare.

Nu trebuie să locuieşti în acel oraş măreţ toată viaţa pentru a beneficia de avantajele sale.  Anii esenţiali par să fie anii formativi ai carierei tale şi cei de mijloc, când te maturizezi în carieră.  Cu siguranţă nu trebuie să te naşti sau să creşti într-un oraş de excepţie.  Şi nici nu pare că e important să faci facultatea într-unul.  Pentru cei mai mulţi studenţi, un univers de cateva mii de oameni pare suficient de mare.  Plus, în facultate nu te dai cu capul de tipul cel mai dificil de muncă – să descoperi noi probleme de rezolvat.

Când treci la etapa urmatoare, mult mai dificilă, ajută să fii într-un loc unde-ţi poţi găsi colegi, susţinere şi încurajare.  În momentul în care le-ai gasit pe amandoua şi ai crescut, pare ca poţi să te muţi oriunde pentru că nu mai contează.  Impresioniştii ilustrează acest tipar: fiecare s-a nascut în locuri diferite în Franţa (Pissarro s-a născut în Caraibe) şi fiecare a murit în locuri diferite în Franţa, dar ce i-a caracterizat cel mai mult au fost anii petrecuţi împreună la Paris.

Cu excepţia cazului în care deja eşti acolo unde se face şi unde este centrul pentru ceea ce-ţi doreşti să faci, şansa cea mai mare pe care ţi-o poţi oferi este să încerci să locuieşti în mai multe locuri cat eşti tânăr.  Nu poţi să-ţi dai seama de ce mesaj transmite un oraş până nu trăieşti acolo, şi nici măcar daca-ţi transmite un mesaj sau nu.  Deseori ce aflii din alte surse o să fie greşit: eu am vrut să locuiesc la Florenţa când aveam 25 de ani, gândindu-mă că este un centru de arte, dar se pare că am sosit cu întârziere de 450 de ani.

Chiar dacă un oraş este încă un focar curent al unei ambiţii, tot nu vei şti cu siguranţă dacă mesajul rezonează cu ambiţiile tale până nu-l vei auzi direct.  Când m-am mutat la New York, am fost foarte entuziasmat la început.  Este un loc foarte pasionant.  Mi-a luat ceva să-mi dau seama că nu sunt ca oamenii de acolo.  Tot căutam Cambridge-ul New York-ului.  L-am gasit mult mult in nordul oraşului: la o ora de mers cu avionul.

Unii oameni ştiu la 16 ani cărei pasiuni vor să se dedice, dar pentru cei mai mulţi tineri ambiţioşi, ambiţia pare ca precede orice detalii concrete despre domeniu.  Ei ştiu că vor să facă ceva măreţ.  Doar ca încă nu s-au decis dacă vor sa fie un star sau un neurolog.  Asta nu-i bai.  Doar ca înseamnă că dacă te caracterizează acest fel uzual de ambiţie va trebui să înveţi unde e mai bine să traieşti din mai multe încercări.  Va trebui să gaseşti oraşul unde te simţi ca acasă cu privire la tipul de ambiţie pe care-l ai.