Oraşe şi Ambiţii (partea II)

Editorial în trei părţi despre ambiţiile marilor oraşe şi tipul de oameni pe care acestea îl atrag. New York spune: trebuie să câştigi mai mulţi bani. Boston spune: trebuie să fii mai intelectual. Cât de mult contează mesajul pe care-l transmite un oraş? Suficient să-ţi afecteze decizia despre unde locuieşti? Indiferent de cât de tenace eşti, e greu să nu fii influenţat de oamenii din jurul tău.

Traducere după Paul Graham - Cities and Ambitions
http://www.paulgraham.com/cities.html

de Stefan Negritoiu la categoria Editorial

Publicat la 15.08.2010 | 392 vizualizări | 0 comentarii

O prietenă care s-a mutat in Silicon Valley pe la sfârşitul anilor 90 mi-a zis ca cel mai deprimant lucru când locuieşi acolo este calitatea slabă a conversaţiilor la trasul cu urechea.  La momentul respectiv mi s-a părut că epata în mod intenţionat.  Sigur, poate să fie interesant să tragi cu urechea la oameni, dar este calitatea acestor conversaţii aşa de importantă să-ţi influenţeze alegerea despre unde vrei sa locuieşti?  Acum înţeleg foarte bine însă ce vroia să zică.  Conversaţiile pe care le auzi întâmplator transmit felul oamenilor printre care te găseşti.

Indiferent de cât de tenace eşti, e greu să nu fii influenţat de oamenii din jurul tău.  Nu neaparat că ajungi să traieşti în felul în care oraşul se aşteaptă de la tine, dar eşti descurajat atunci când nimănui în jurul tău nu-i pasă de ce-ţi pasă ţie.

Este o tensiune între a fi încurajat şi a fi descurajat aşa cum este între a caştiga şi a pierde bani.  Cei mai mulţi oameni supraestimează costul pierderii de bani: muncesc mai din greu să evite să piardă bani decât să câştige bani.  Similar, deşi sunt o mulţime de oameni care rezistă la a imita un anumit comportament doar pentru că aşa se face acolo unde locuiesc, sunt foarte puţini aceia care reuşesc să depună efort continuu pentru a trăi într-un fel în care celor din jur nu le pasă.

Pentru ca ambiţiile fiecărui oraş sunt oarecum incompatibile şi pentru ca e greu să admiri valori distincte simultan, fiecare oraş tinde să se concentreze pe o singură formă de ambiţie.  Motivul pentru care Cambridge este capitala modială a intelectualilor nu e doar din cauză că acolo este o concentraţie mare de oameni inteligenţi, ci şi pentru că nu e nimic altceva de care acelor oameni să le pese.  Profesorii din New York si din Silicon Valley sunt consideraţi cetăţeni de clasă inferioară – pană la momentul când fondează un fond de investiţii  sau, respectiv, un start-up.

Ajungem aşa la răspunsul întrebării pe care ne-am pus-o din vremurile Balonului (n.trad. cel tehnologic din 2000): dacă New York ar putea să devină un centru de start-up-uri suficient de important să concureze cu Silicon Valley.  Un motiv pentru care asta e puţin probabil este că un fondator de start-up in New York este tratat ca un cetăţean de clasă inferioară. [3]  Alta este ambiţia admirată de cei care locuiesc la New York.

Pe termen lung, s-ar putea ca acest lucru să fie rău pentru New York.  Puterea conferită de o nouă tehnologie se transformă în bani la un moment dat.  Prin a se concentra mai mult pe bani şi mai puţin pe putere, New York realizează până la urmă acelaşi lucru, dar mai încet. [4] De fapt, New York pierde teren în faţa Silicon Valley la acest capitol: raportul celor de pe lista Forbes 400 (n.trad. lista celor mai bogaţi americani) din New York faţă de cei din Silicon Valley a scazut de la 1,45 (81:56) pe vremea când lista a inceput sa fie publicată in 1982 la 0,83 (73:88) in 2007.

Nu toate oraşele transmit un mesaj.  O fac numai acelea care sunt centre pentru un anumit tip de ambiţie.  E greu să-ţi dai seama ce fel de mesaj transmite un oraş fără să locuieşti acolo.  Eu înţeleg mesajele transmise de New York, Cambridge şi Silicon Valley pentru că am locuit ceva ani în fiecare.  Washington DC şi Los Angeles par că transmit şi ele mesaje, dar nu am locuit suficient acolo să spun cu certitudine care sunt.

Cel mai important lucru în Los Angeles pare să fie faima.  Există o listă exclusivă de oameni care sunt cei mai în vogă acum şi este cel mai de admirat să fii pe acea listă sau să ai prieteni care sunt pe acea listă.  Dedesubtul acestui mesaj oraşul e similar cu New York, cu ceva mai multă insistenţă pe atracţie fizică şi cât de bine araţi.

În Washington DC mesajul principal pare să fie că e important pe cine ştii.  Trebuie să fii pe dinauntru.  În viaţa de zi cu zi pare că asta funcţionează similar cu Los Angeles.  Există o listă exclusivă şi trebuie să fii pe ea sau cât mai aproape de ea.  Singura diferenţă este modul de selecţie a oamenilor de pe listă deşi n-as putea spune că e o mare diferenţă.

În acest moment, mesajul din San Francisco pare să fie acelaşi cu mesajul din Berkeley: ar trebui să trăieşti mai bine.  Dar asta se va schimba dacă suficiente start-up-uri ajung să aleagă San Francisco şi nu Silicon Valley.  Pe vremea Balonului, să alegi San Francisco prezicea eşecul – o alegere narcisistă, ca şi cum ţi-ai fi cumpărat mobilă de birou scumpă.  Chiar şi azi e suspect cand un start-up alege San Francisco.  Dar dacă suficient de multe start-up-uri bune se stabilesc acolo, încetează să mai fie narcisist, pentru că centrul de greutate al Silicon Valley se va muta acolo.

Nu am găsit până acum nimic care să bată Cambridge la ambiţia intelectuală.  Oxford şi Cambridge (Anglia) par ca Ithaca (n.trad. acolo este Universitatea Cornell) sau Hanover (n.trad. Germania): mesajul se simte, dar slăbuţ.

Paris a fost odată un centru intelectual de excepţie.  Dacă te-ai fi dus acolo la 1300 probabil simţeai acelaşi mesaj pe care-l simţi acum în Cambridge.  Dar am încercat să locuiesc acolo anul trecut şi ambiţiile locuitorilor nu sunt intelectuale.  Mesajul pe care-l transmite Paris acum este: fă lucrurile cu stil.  Mi-a placut de fapt.  Paris este singurul oraş în care am locuit unde oamenilor chiar le pasă cu adevărat de artă.  În America numai puţini bogaţi cumpără artă originală, şi numai cei sofisticaţi reusesc arareori să o judece mai în profiunzime de marca artistului.  Dar în Paris, când te uiţi prin ferestrele caselor în amurg, iţi dai seama că oamenilor chiar le pasă cum arată picturile.  Vizual, Paris este cel mai bun de “tras cu urechea.” [5]

Mai este un mesaj pe care l-am auzit din oraşe: în Londra aproape că mai poţi auzi mesajul că ar trebui să fii mai aristocrat.  Dacă asculţi cu atenţie poţi să-l auzi şi în Paris, New York sau Boston.   Dar mesajul acesta este pretutindeni foarte slab.  Ar fi fost mult mai puternic acum 100 de ani, dar azi probabil nici nu l-aş mai fi auzit dacă nu-mi dădeam radioul pe unda aceea să văd dacă mai e semnal.

Continuare în Oraşe şi Ambiţii (partea III)...
----------------------------------------

[3] De câte ori ai auzit de fondatori de start-up-uri care au continuat să trăiască modest în timp ce companiile lor au devenit un succes financiar?  Cine a continuat să se îmbrace în blugi si tricou, să conducă maşina veche din facultate, ş.a.m.d.?  Dacă ai face asta în New York oamenii te-ar trata de rahat.  Daca te duci la un restaurant elegant în San Francisco şi eşti îmbracat în blugi şi tricou, se poartă bine cu tine; cine ştie cine ai putea fi? Nu şi în New York.

Un semn care arată potenţialul unui oraş de a deveni un centru tehnologic este numărul restaurantelor care încă mai cer o ţinută formală.  Conform Zagat nu mai este nici un astfel de restaurant in San Francisco, Los Angeles, Boston sau Seattle.  Mai sunt 4 în Washington DC, 6 în Chicago, 8 în Londra, 13 în New York şi 20 în Paris.

[4] Ideile sunt etapa premergătoare puterii economice, deci este posibil ca centre intelectuale cum este Cambridge să aibă un avantaj faţă de Silicon Valley, aşa cum acum Silicon Valley are faţă de New York.

Nu pare totuşi realist la momentul prezent; ba chiar Boston ramâne din ce în ce mai în urmă.  Singurul motiv pentru ca fac această remarcă este pentru că recent calea de la idei la start-up-uri a devenit din ce în ce mai lină.  E mult mai uşor acum ca o mână de meseriaşi fără experienţă în afaceri să pornească un start-up decât era acum 10 ani.  Dacă extrapolăm 20 de ani în viitor, poate talanul puterii se redresează.  Nu aş paria că se va întâmpla, dar nu aş paria nici că nu se va întampla.

[5] Daca Paris e locul unde oamenilor le pasă cel mai mult despre artă, de ce este New York centrul de greutate al afacerilor în arte?  Pentru că în secolul XX, arta ca marcă s-a separat de arta ca bunuri.  New York este locul cu cei mai bogaţi cumpărători, dar tot ce cer aceştia de la artă este marca, şi cum poti să aplici o marcă pe orice care seamănă cât de cât cu un stil, ajungi să foloseşti creaţiile locale.