Oraşe şi Ambiţii (partea I)

Editorial în trei părţi despre ambiţiile marilor oraşe şi tipul de oameni pe care acestea îl atrag. New York spune: trebuie să câştigi mai mulţi bani. Boston spune: trebuie să fii mai intelectual. Cât de mult contează mesajul pe care-l transmite un oraş? Suficient să-ţi afecteze decizia despre unde locuieşti? Indiferent de cât de tenace eşti, e greu să nu fii influenţat de oamenii din jurul tău.

Traducere după Paul Graham - Cities and Ambitions
http://www.paulgraham.com/cities.html

by Stefan Negritoiu in category Editorial

Published on 8/15/2010 | 493 readers | 0 comments

Marile oraşe atrag oameni ambiţiosi.  Simţi asta când te plimbi prin oraş.  Într-o sumedenie de feluri subtile, oraşul îţi transmite un mesaj: poţi să faci mai mult; încearcă mai mult.

Cel mai surprinzător este cât de diferite sunt aceste mesaje.  New York îţi spune, mai presus de toate: trebuie să câştigi mai mulţi bani.  Bineînţeles, mai sunt şi alte mesaje.  Ar trebui să fii la modă.  Ar trebui să araţi mai bine.  Dar mesajul cel mai clar este că ar trebui sa fii mai bogat.

Ce-mi place despre Boston, mai precis Cambridge (n.trad. în contextul acestui eseu autorul se referă la acel Cambridge suburbie a Boston-ului unde se află Harvard şi alte universităţi) este că mesajul acolo este: ar trebui să fii mai intelectual.  Ar trebui să citeşti odată toate cărţile alea pe care tot zici că le vei citi.

Când întrebi ce mesaj transmite un oraş, primeşti răspunsuri surprinzătoare câteodată.  Pe cât este de respectată inteligenţa în Silicon Valley (n.trad. zonă la sud de San Francisco) – mesajul pe care-l transmite regiunea este: ar trebui să ai mai multă putere.

Nu este întocmai mesajul pe care-l transmite New York.  Puterea contează şi la New York bineînţeles, dar New York-ul este impresionat de un miliard de dolari chiar şi dacă l-ai moştenit.  În Silicon Valley, în afară de câtorva agenţi imobiliari, nu-i pasă nimănui.  Motivul pentru care oamenii de acolo sunt preocupaţi cu Larry şi Sergey nu este averea, ci faptul că ei controlează Google, care atinge practic pe toată lumea.

Cât de mult contează mesajul pe care-l transmite un oraş?  Empiric, răspunsul pare a fi: mult.  Ai zice că dacă ai suficientă tenacitate mentală să realizezi lucruri măreţe, poţi să transcenzi mediul în care trăieşti.  Unde trăieşti n-ar trebui să-ţi afecteze situaţia mai mult de câteva procente.  Trecutul însă ne arată că realitatea este alta.  Cei mai mulţi oameni care au realizat lucruri măreţe erau laolaltă cu alţii de aceiaşi breaslă în câteva locuri unde toată lumea era preocupată de lucrurile respective.

Poţi să-ţi dai seama cât de puternic este fenomenul urban dintr-un eseu pe care l-am scris mai demult: cazul lui Leonardo din Milan.  Practic, toţi pictorii italieni ai secolului XV de care ai auzit erau din Florenţa, deşi Milan era atunci tot la fel de mare.  Nu cunoaştem să fi fost diferenţe genetice la oamenii din Florenţa, deci putem presupune că cineva s-a născut în Milan cu acelaşi talent ca şi Leonardo.  Ce s-a întâmplat cu el?

Dacă cineva cu acelaşi talent ca şi Leonardo nu a putut răzbate din mediul respectiv, de ce presupui că tu ai putea?

Eu nu cred ca aş putea.  Sunt destul de încăpăţânat, dar nu m-aş pune înmpotriva acestei forţe. Mai degrabă aş folosi-o în avantajul meu.  Aşa ca m-am gândit mult despre unde să locuiesc.

Mi-am imaginat întotdeauna că Berkley (n. trad. oraş în apropriere de San Francisco) ar fi locul ideal – un fel de Cambridge cu vreme bună.  Dar când în sfârşit am ajuns să locuiesc acolo acum câţiva ani, n-a fost aşa.  Mesajul pe care-l transmite Berkeley este: ar trebui să trăieşti mai bine.  Viaţa în Berkley este foarte civilizată.  Este probabil locul din America unde cineva din Europa de Nord s-ar simţi ca acasă.  Dar nu duduie de ambiţie.

Uitându-mă în urmă n-ar fi trebuit să fiu surprins că un loc aşa de plăcut atrage oameni interesaţi mai presus de calitatea vieţii.  “Cambridge cu vreme bună” se dovedeşte a nu fi Cambridge.  Oamenii pe care-i intâlneşti în Cambridge nu sunt acolo din întâmplare.  Este un loc scump şi puţin murdar, iar vremea este adesea proastă.  Deci, tipul de oameni pe care-i întâlneşti în Cambridge sunt acele persoane care vor să locuiască acolo unde sunt cei mai inteligenţi oameni, chiar dacă asta înseamnă să trăiască într-un oraş scump, puţin murdar şi cu vreme proastă.

La momentul ăsta, Cambridge pare să fie capitala modială a intelectualilor.  Realizez că este o afirmaţie uşor exagerată.  Ce o face adevărată este că dacă ai zice asta despre oricare alt loc ar fi şi mai exagerat.  Universităţile americane par a fi cele mai bune în prezent, judecând după fluxul continuu de studenţi ambiţioşi.  Care alt oraş american ar putea zice despre sine acelaşi lucru?  New York?  Da, un număr decent de oameni inteligenţi şi acolo, dar diluaţi într-o mare de oameni; sunt două universităţi adevărate, dar departe una de alta.  Harvard şi MIT sunt practic vecini după standardele de distanţe de pe coasta de vest, şi sunt împrejmuite de alte 20 de universităţi şi facultăţi. [1]

În consencinţă, Cambridge dă impresia unui oraş a cărui principală industrie sunt ideile, pe când industria principală în New York sunt finanţele, iar în Silicon Valley, start-up-urile.

Când vorbeşti despre oraşe în sensul în care vorbim noi acum, vorbeşti de fapt de mulţimi de oameni.  Pentru o bună vreme oraşele nu au fost decât mari mulţimi de oameni, aşa că aceste două noţiuni erau interschimbabile.  Putem însă să vedem cât de mult s-au schimbat lucrurile din exemplele pe care le-am menţionat.  New York este un oraş excepţional în stilul clasic al cuvântului.  Dar Cambridge este doar o parte dintr-un oraş, iar Silicon Valley nu e nici măcar atât. (San Jose nu este, aşa cum pretinde ocazional, capitala Silicon Valley.  Este doar capătul unei regiuni de 450 km2).

Poate Internetul o să schimbe lucrurile şi mai mult.  Poate ca într-o zi cea mai importantă comunitate din care vei face parte va fi una virtuală şi nu va mai conta unde locuieşti efectiv.  Dar n-aş paria pe asta.  Lumea reală conectează oamenii mult mai intens, iar unele feluri in care oraşele îţi transmit mesaje sunt foarte subtile.

Unul din cele mai faine aspectele ale reîntoarcerii in Cambridge in fiecare primăvară este mersul pe jos, pe strazi, la amurg, când se poate vedea în case.  Când mergi seara prin Palo Alto (n.trad. în Silicon Valley) nu vezi nimic altceva decât radiaţia albastră a televizoarelor.  În Cambridge vezi rafturi pline de cărţi promiţătoare.  Palo Alto a fost probabil similar cu Cambridge prin 1960, dar azi nici nu-ţi dai seama că este o universitate în apropriere (n.trad. Stanford).  Azi este doar una din suburbiile bogate din Silicon Valley.  [2]

Un oraş îţi vorbeşte aproape din întâmplare – prin lucrurile pe care le vezi în ferestre, prin conversaţiile pe care le auzi.  Mesajul nu trebuie căutat în mod expres, ba chiar aş spune că nu poţi să-l eviţi.  O consencinţă a locuitului în Cambridge este că nu poţi să scapi de convesaţiile oamenilor care folosesc un ton de interogare intr-o frază declarativă.  În mare însă prefer aceste conversaţii faţă de cele din New York sau Silicon Valley. 

Continuare în Oraşe şi Ambiţii (partea II)...
----------------------------------------

[1] Acesta este unul din avantajele de a avea un sistem de învăţământ privat.  Când guvernul unui stat decide cum să aloce resursele, târguielile politice duc la alocarea resurselor uniform geografic.  Nici un guvern centralizat nu ar decide să pună cele mai bune doua universităţi în acelaşi oraş, mai puţin cazul în care oraşul este capitala statului (care duce la alte probleme însă).  Academicienilor însă le place să se adune cât mai aproape de semenii lor ca orice alţi specialişti, iar beneficiile colocării sunt exact aceleaşi.

[2] Mai sunt câţiva profesori în vârstă în Palo Alto, dar pe masură ce se duc, unul câte unul, casele lor sunt transformate de dezvoltatori in viloaie şi sunt vândute la noii vice-preşedinţi de companii.